despre
În Centrul de monitorizare medicală la distanţă lucrează medici specialişti cu competenţe de interpretare a EKG, medici care evaluează şi interpretează datele transmise de la distanţă, atât de la reşedinţele pacienţilor, cât şi de la cabinetele medicului de familie.
Într-un interval de câteva minute, expeditorul primeşte reacţia specialistului prin telefon, email sau sms.În Centrul de monitorizare medicală la distanţă lucrează medici specialişti cu competenţe de interpretare a EKG, medici care evaluează şi interpretează datele transmise de la distanţă, atât de la reşedinţele pacienţilor, cât şi de la cabinetele medicului de familie.
Medicii de familie, pacienţii şi familiile lor se pot consulta cu specialiştii noştri şi pot folosi această consultanţă pentru a lua deciziile optime în ceea ce priveşte tratamentul.
Istoricul analizelor se păstrează în condiţii de siguranţă deplină, pentru perioade nelimitate de timp, permiţând personalului medical să aibă acces în orice moment la dosarul medical electronic al pacientului
Centrul de monitorizare la distanţă al MedTelesystems este dotat cu tehnologie computerizată de ultimă generaţie, precum şi cu o echipă formată din personal medical cu experienţă în domeniul telemedicinei, care preia, interpretează şi retransmite datele medicale în timp real, la orice oră şi în orice zi.
splash

MISIUNEA NOASTRĂ

este de a oferi cea mai eficientă monitorizare medicală la distanţă, la cel mai înalt nivel.
Vom face acest lucru prin implementarea celor mai bune şi eficiente soluţii de telemedicină şi bazându-ne pe informațiile culese din experienţa profesioniștilor cooptaţi în echipa noastră.
Datorită ambientului profesionist și strict controlat pe care l-am creat la Centrul de monitorizare medicală la distanţă, vom deveni un exponent de bază al medicinei moderne în România, clădind un model de monitorizare şi reacţie la interpretarea datelor medicale pe care oamenii ni le transmit de la distanţă
Prin implementarea unor metode de comunicare şi evaluare moderne, sigure, rapide şi eficiente vrem să creştem eficienţa tratamentelor medicale, reducând costurile acestora şi să amplificăm confortul pacienţilor, aducând serviciile medicale mai aproape de pacient.
Ne dorim să avem mai mult control asupra bolilor cardiovasculare decât și-ar fi imaginat cineva ca fiind posibil.

Technology Networking Connection Global Communication Concept

VIZIUNEA NOASTRĂ

este să simplificăm prestarea serviciilor medicale, făcându-le accesibile oricui, oriunde, oricând.

viziune

SERVICIILE NOASTRE

Compania MedTelesystems este prima companie privată de prestări servicii de telemedicină din România.
În urma proiectului CEMONDIS (Centrul de Monitorizare Medicală la Distanţă) – proiect iniţiat în 2009 şi încheiat în 2011, compania noastră a acumulat o experienţă solidă în monitorizarea medicală la distanţă.
Tehnologia de care dispunem este cea mai avansată la nivel mondial şi este utilizată în peste 200 centre de monitorizare din lume similare cu al nostru, în 45 de ţări.
Dispozitivele şi programele de informatică speciale (pentru înregistrare, evaluare şi păstrare a datelor medicale) au fost testate şi validate în repetate rânduri în sistemele medicale occidentale.
Prin intermediul echipei medicale de la Centrul de monitorizare medicală la distanţă, datele medicale preluate cu ajutorul dispozitivelor performante de ultimă generaţie şi transmise apoi telefonic sunt analizate şi interpretate în timp real.
telemedicine
schema medtelesystem
prez